Am absolvit Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, iar ulterior m-am specializat in consiliere de stil si branding personal. Lucrez cu persoane publice, antreprenori si profesionisti care doresc sa isi construiasca o prezenta vizuala si profesionala autentica, adaptata personalitatii si obiectivelor lor.
In afara meseriei, imi place sa explorez tendintele din moda, sa particip la evenimente culturale si sa calatoresc pentru a descoperi influente noi in estetica si stil. De asemenea, imi gasesc relaxarea prin lectura, fotografie si design interior, pasiuni care completeaza armonios activitatea mea profesionala.