Felul în care arată zâmbetul este puternic influențat de grija pe care i-o aloci zi de zi pentru a menține sănătatea dinților și a evita afecțiunile specifice. De la igienă, la vizitele regulate la stomatolog sau chiar alimentație, toate acestea sunt aspecte vitale care asigură sănătatea orală, ceea ce înseamnă că ești principalul responsabil pentru modul în care arată și funcționează fiecare dinte. Alege serviciile Implant Studio dacă ești în căutarea unui cabinet stomatologic in Bucuresti!
Urmează o rutină riguroasă de curățare în fiecare zi
Este esențial să ai bine însușită o rutină de igienă orală pe care să o pui în aplicare de două ori pe zi, fără excepție. Periajul riguros este obligatoriu pentru a curăța dinții, dar nu suficient, ceea ce înseamnă că ai nevoie de câțiva pași premergători și succesivi acestui proces. Pentru a te asigura că îndepărtezi toate resturile alimentare folosește ață dentară înainte de periaj, iar după finalizează cu un duș bucal și apă de gură. În acest mod elimini toate bacteriile din cavitatea orală, menținând un spațiu curat și proaspăt pentru multe ore. Efectuează igienizări profesionale măcar de două ori pe ani.
Chiar dacă ești foarte atent cu modul în care îți îngrijești dinții acasă, periodic este nevoie de o curățare profesională pentru a îndepărta complet placa bacteriană care se depune la baza dinților și care este imposibil de eliminat doar prin periaj. Detartrajul este o procedură stomatologică foarte importantă în vederea păstrării sănătății gingiilor și a dinților și, în plus, te ajută să obții instant dinți mai curați și mai albi. De asemenea, vizitele regulate la dentist pentru igienizare îi vor permite acestuia să observe orice afecțiune incipientă și să o trateze în timp util înainte să înceapă să atace dintele și să provoace durere.
Consumă mai puține alimente bogate în zahăr
Cele mai citite articole
Alimentația este un pilon de bază pentru sănătatea generală a organismului și, implicit, cea orală, ceea ce înseamnă că anumite alimente pot provoca erodări ale smalțului, carii sau chiar fracturi, în timp ce o dietă echilibrată te ajută să menții sănătatea dinților pentru mult timp. Zahărul este principalul inamic al danturii, urmat imediat de băuturile acidulate, alimentele foarte procesate și, în general, tot ce este catalogat ca fiind nesănătos.
Prezintă-te la medic oricând simți un mic disconfort
Majoritatea problemelor dentare au simptome specifice încă din faze incipiente, ceea ce te ajută să acționezi la timp pentru a le trata înainte să provoace daune majore. Sensibilitatea dentară, sângerările gingivale, durerile de dinți, dar și probleme ce țin de aspect, cum ar fi îngălbenirea dinților sau pătarea acestora, sunt semne care indică prezența unei afecțiuni și nevoia de a te prezenta la medic. Programează-te imediat ce observi unul sau mai multe dintre aceste semne în așa fel încât să ai siguranța că se vor trata ușor și repede, fără durere sau alte neplăceri.
Găsește un medic dentist cu care rezonezi
Dentofobia este o problemă reală cu care se confruntă un procent mare de populație și care împiedică persoanele care au nevoie de îngrijire stomatologică să se prezinte la timp la cabinet. Frica de necunoscut, de durere, ori experiențe trecute neplăcute sunt principalele motive care declanșează această fobie pe care o poți înfrânge doar dacă găsești un medic și un cabinet care te fac să te simți în siguranță. La Implant Studio te așteaptă o echipă de medici profesioniști, empatici și prietenoși, care tratează cu delicatețe fiecare pacient și îi ajută să își reconsidere percepția cu privire la mersul la dentist.
Ținând cont de aceste sfaturi te asiguri că dinții tău vor arăta impecabil și te ferești de durere mulți ani!