Daca in urma cu cativa ani trecerea la blond se realiza intr-un mod mai agresiv prin decolorare cu pudra si numerosi oxidanti, la ora actuala un procedeu mult mai bland cu parul este decapajul. Iar daca este sa ne gandim la viitor, pot spune ca in cercetare exista decolorarea cu ajutorul laserului.
Ce varianta alegi pentru parul tau si care sunt diferentele intre cele trei procedee tehnice, afli din randurile urmatoare:
Decolorarea parului (trecut)
Cu toate ca in ultimii ani procedeele de scoatere a culorii, respectiv colorare a parului, au evoluat mult, unele saloane de coafura inca mai apeleaza la clasica decolorare a parului prin utilizarea acelei pudre decolorante si a oxidantilor.
Am, insa, o veste pentru tine: daca esti bruneta natural sau vopsita, nu te astepta ca dupa 2-3 ore petrecute in salon sa devii o blonda in adevaratul sens al cuvantului. Produsele de decolorare dechid culoarea parului cu pana la 5, maxim 6 nuante.
In plus de asta, decolorarea trebuie efectuata in trepte, iar cel mai dificil de scos din par este acel pigment rosu. Pudra decoloranta se introduce intr-un vas de portelan, apoi se adauga o emulsie oxidanta, avand insa grija la partile in care le combini. Complicat, nu? De aici cred ca poti deduce de ce tentativele tale de decolorare acasa s-au soldat cu o culoare de morcov in cel mai bun caz.
Personal nu iti recomand sa te decolorezi acasa, ci sa lasi acest lucru in seama specialistilor si a tehnicienilor de la saloanele specializate, care stiu cu precizie cat timp este necesar a fi lasat amestecul pe par si in ce cantitati sa il dozeze. De aceea un tehnician in colorare nu se va oferi niciodata sa iti faca manichiura, si nici o cosmeticiana nu iti va da sfaturi despre obtinerea suvitelor, spre exemplu.
Decaparea (prezent)
Decapajul este tot un gen de decolorare a parului, dar mai putin agresiv pentru firul de par (nu contine oxidant sau amoniac). Cu toate ca in saloanele de coafura din strainatate decaparea este utilizata de o buna perioada de timp, in Romania putine femei stiu ce este aceea, iar cand ajung in salon au reactia tipica fata de decolorare: “vai, imi strica parul”.
Decaparea este un procedeu mai bland de scoatere a culorii inchise din firul de par, care necesita un timp indelungat, daca este sa fie facuta de un profesionist in domeniu.
Pe fiecare suvita de par este dispusa solutia de decapare, iar cu miscari usoare pe portiuni mici este “masata”. Dureaza, cum spuneam, ceva mai mult dar rezultatul este cel scontat. Poate cel mai important amanunt: 100% nu iti degradeaza parul. De efectuat exclusiv la un salon specializat.
Decolorarea cu laser (viitor)
Nu este disponibila inca in saloane ca procedeu, asa ca nu te grabi sa iti suni stilista. Nu inca, pentru ca cercetatorii mai au cateva etape importante de pus la punct. In esenta va fi vorba despre un aparat special cu laser care va putea fi programat atat pentru efectuarea decolorarii, cat si pentru colorare.
In cateva minute ne vom putea ridica fericite de pe scaun exact cu culoarea dorita, scutind astfel cele cateva ore bune petrecute in salon. Deocamdata nu se stiu mai multe despre acest tip revolutionar de colorare/decolorare cu laser, insa pe masura ce vom avea informatii, va vom tine la curent.