O stiti, sigur o stiti pe ea, pe: Mihaela Noroc, femeia cu suflet dulce basarabean care filtreaza frumusetile lumii prin ochii ei si prin lentilele aparatului ei de fotografiat. Mai mult, in ultimele doua luni a facut incojorul marilor publicatii media ale lumii care au descoperit-o la doi ani de la lansarea proiectului ei: Beauty Around the World (BAW). Am stat de vorba cu ea, online, intre doua calatorii cautand femeia din fotograful-minune, care te cauta pe tine, pe mine, pe noi toate si ne surprinde in cele mai sincere ori reprezentative chipuri ale Evei.
O poveste straveche a lumii spune ca Creatorul dupa ce a desavarsit femeia, a exclamat uimit: ”In sfarsit! Asta ar fi trebuit sa fie originalul!”. Si se pare Mihaela reuseste sa demonstreze ca povestea despre exclamatia Creatorului este pe cat se poate de adevarata. ”Cine esti tu femeie?”, a fost intrebarea care mi-a rasunat in urechi privind munca Mihaelei Noroc. Nume predestinat? Vom afla.
Mihaela Noroc s-a nascut la Chisinau, in 1985. ”La 6 ani m-am mutat cu intreaga familie in Bucuresti. In copilarie am petrecut multe zile in atelierul de pictor al tatalui meu si asa s-a nascut pasiunea mea pentru artele vizuale. Tot tata a fost cel care mi-a cumparat primul aparat foto si mi-am dat seama ca ma inteleg mai bine cu el, decat cu pensulele. Multi ani am fost nevoita sa lucrez in cu totul alte domenii, ca sa ma pot intretine. In urma cu trei ani, insa, mi-am dat seama ca nu pot sa fac toata viata ceva ce nu-mi place. Asa ca m-am intors la fotografie, decisa sa fac din pasiunea mea, o meserie”, spune Mihaela Noroc.
Cine o stie, ii intuieste naturaletea cu care face aceste afirmatii, privirea limpede, atitudinea darza dar si blandetea omului obisnuit cu … oamenii. I se pare ca intoarcerea la pasiunea ei a fost cea mai buna decizie, chiar daca ”au existat multe sacrificii. Se implineste aproape un an si jumatate de cand m-am apucat de Atlasul Frumusetii si visez ca intr-o zi sa surprind macar un chip din fiecare tara a lumii. Mai e mult pana atunci, sunt constienta ca va fi greu sa continui, mai ales din punct de vedere financiar, dar am mai multa determinare ca niciodata sa dezvolt si sa imbunatatesc acest proiect romanesc, unic in lume”, mai spune Mihaela Noroc.
Este in cautare de oameni care s-o ajute sa-si continue visul, altfel, proiectul ei s-ar putea impotmoli. Zilele acestea, Mihaela a trecut la realizarea unei campanii de strangere de fonduri pentru o noua calatorie.
Inedit: femeia prin ochii femeii-artist
”Ce anume te-a surprins cand vine vorba de feminitate in calatoriile tale?”, o intreb cu gandul la vreo insusire dincolo de ochiul camerei de filmat.
”Negativ, m-a surprins faptul ca multe femei fac parca tot posibilul sa-si piarda feminitatea intervenind brutal asupra fizicului lor, fara sa-si dea seama ca frumusetea se pastreaza, nu se cumpara. Pozitiv, m-a surprins faptul ca am reusit sa captez feminitate si naturalete pe toate continentele si in toate mediile sociale, aratand ca frumusetea inseamna pana la urma diversitate”, imi spune Mihaela Noroc.
Nu ma multumesc, vreau sa stiu ce a emotionat-o privind in ochii femeilor, care povesti anume au facut-o sa tresara. Oricare fotografie are o poveste pe care as vrea s-o stiu. Cred ca a zâmbit.
”Acum cateva luni eram in Columbia, intr-unul dintre cele mai frumoase orase ale lumii: Medellin. Urbea asta era capitala mondiala a drogurilor in urma cu cativa ani si unul dintre cele mai periculoase si violente locuri din lume, unde exploziile si asasinatele in masa erau lucruri cotidiene. Situatia s-a schimbat putin in bine, dar se simte inca o tensiune in aer. Mergand pe strada am remarcat o tanara deosebita, pe care imi doream s-o fotografiez. Am incercat sa vorbesc cu ea, sa-I povestesc despre proiect, dar ea nici nu vroia sa ma priveasca. Am reusit sa-i dau o carte de vizita pe care a luat-o indiferenta, continuand sa mearga. Iti dai seama ca nu-i placut ca cineva sa te trateze asa, fara sa-ti dea macar o explicatie”, isi aminteste ea.
Totusi, tanara pe care dorea sa o fotografieze, i-a scris mai tarziu, un e-mail si a acceptat sa se lase fotografiata. ”Seara am primit un mail de la ea in care isi cerea scuze pentru inpolitetea ei, explicandu-mi ca era speriata. Mi-a spus ca a vazut pe internet proiectul meu si ar fi incantata sa faca parte din el. A doua zi ne-am intalnit s-o fotografiez si mi-a povestit o istorie cutramuratoare. Tatal ei fusese asasinat la comanda in urma cu cativa ani si, asa cum stim din filme, aceste comenzi se fac pe baza unor poze. Asa ca pentru ea, un strain care te opreste pe strada ca sa-ti faca o fotografie, poate fi un pericol si un motiv de teama”, mai spune Mihaela.
Libertate in „lumea-puscarie”
Libertatea femeii este inca o rana pe obrajii lumii. Pentru multe dintre noi, femeile, pe glob, iesitul singura pe strada e imposibil, libertatea de miscare e un vis, libertatea de a construi ceva prin sine e un mit. Noi, cele nascute cu libertatea in brate, intocmai ca Fatul-Frumos al lui Ispirescu, cel nascut cu cartea de aur in mâna, nu ne putem imagina cum ar arata viata noastra limitata strict la gospodarie, la a fi dependente total de un reprezentant masculin fara de care n-am putea pasi dincolo de portile curtilor. Nu ne putem imagina cum ar arata viata noastra determinata de altii pâna in cele mai mici detalii, lipsite fiind de libertatea de a spune ”nu”. Si totusi, Mihaela a gasit libertate a femeii exact intr-un asemenea loc. Doar ca libertatea aceea are alte sensuri, alte forme, alte conotatii. Se defineste prin altceva.
”Calatoria in jurul lumii m-a facut sa vad altfel libertatea. Melina, tanara din Iran pe care am fotografiat-o intr-o moschee din Shiraz, mi-a dat o lectie in acest sens. Desi venea dintr-o familie conservatoare, traia intr-o societate cu multe interdictii si nu iesise niciodata din regiunea ei, avea o libertate in gandire si in spirit, fantastica. Era pasionata de pictura si avea o cultura cinematografica care te lasa cu gura cascata, vorbindu-ti de cineastii independenti americani cu o lejeritatea de critic de film. Cred ca exista tinere din occident, mult mai putin libere ca Melina. Tinere care inghit cu ochii inchisi niste clisee comerciale menite sa le faca sa consume continuu pentru a fi in pas cu moda. Sau tinere care petrec trei sferturi din viata urmand o cariera pe care n-o agreeaza, ca sa-si plateasca niste rate. Oamenii care au acces mai facil la libertate tind uneori s-o pretuiasca mai putin si sa renunte incet, incet la ea. Melina insa avea o pofta teribila de libertate si sorbea din ea in fiecare zi. Pana la urma cred ca libertatea vine si din interior”, spune Mihaela Noroc.
As privi-o cu sete. Imi spune ca pe ea fotografia a schimbat-o. ”Am devenit mai sociabila, mai vorbareata si, sper eu, putintel mai inteleapta, incercand sa invat ceva de la fiecare femeie pe care am fotografiat-o”, cred ca zâmbeste când asterne aceste cuvinte. Si-ar dori ca fotografiile ei sa le mai scoata pe femeile fotografiate, cel putin, din ”grijile cotidiene”.
”Cred ca fiecare femeie ar trebuie sa fie ceea ce doreste sa fie, indiferent de ce zic ceilalti. Sigur, nu-i intotdeauna usor sa-ti dai seama ce doresti cu adevarat, dar in ziua de azi accesul facil la informatii ne da sansa sa ne apropiem mai repede si mai usor de vocatia noastra. Femeile ar trebui sa fie ele insele, naturale, autentice, sincere. Sa-si dezvolte calitatile, fara sa incerce sa fie altceva decat sunt. Sa-si cultive feminitatea, dar sa nu cada in capcana de a deveni niste simple purtatoare de haine scumpe, machiaj si tocuri, care nu se remarca prin altceva. Sa inteleaga ca frumusetea se pastreaza si se imbogateste, nu se cumpara”, mai spune Mihaela.
Cu Mihaela in jurul lumii
Mihaela Noroc nu se afla la prima aventura in jurul lumii. A inceput cu ”Tricolike”, o calatorie cu tricolorul printre oameni, in jurul lumii, impreuna cu sotul ei, prin care a promovat Romania. Se pregateste pentru alte destinatii, care s-ar putea schimba mereu, in functie de ochiul artistului, de locuri, de oameni. Calatoreste si acum, alaturi de sotul ei, intocmai ca si in proiectul „Tricolike”. Atlasul Frumusetii, cum mai este cunoscut proiectul ei a pornit cu 95% bani proveniti din bugetul familiei, spune Mihaela Noroc. Resursele s-au terminat insa, si Mihaela, spera sa poata strange din donatii suficienti bani pentru ca la vara sa plece din nou ”prin Romania, Balcani, Orientul Mijlociu si India. Sunt constienta ca va fi greu, dar sper ca oamenii vor intelege potentialul demersului meu si ma vor sprijini. Continuarea proiectului depinde in primul rand de ei”, conchide Mihaela.
