Cantareata Jessica Simpson este o mamica ce se mandreste cu doi copii frumosi. Desi presa a criticat-o in trecut pentru surplusul de kilograme acumulate, acum ea a reusit sa ajunga la o greutate la care se simte bine si arata foarte bine.
De la muzica la haine
Jessica in prezent nu se mai dedica atat de mult muzicii cum o facea mai demult, ea si-a lansat propriul brand de imbracaminte, incaltaminte, accesorii, parfumuri, lenjerie, etc. Daca ii vei cauta pagina oficiala pe anumite retele de socializare vei vedea ca ea se autointituleaza acum designer. Jessica sustine ca a facut acest pas, de a produce haine pentru femei, pentru ca le intelege foarte bine. Stie ce inseamna fluctuatiile de greutate din viata unei femei, pentru ca le-a experimentat si ea, fapt care a determinat-o sa ofere femeilor, indiferent de greutatea lor, sansa de a se simti bine in pielea lor. Jessica are o fetita de 2 ani si un baietel ce va implini un an la finalul lunii.
Doua nasteri
Inca din 2009 ea a inceput sa puna cateva kilograme in plus, pe care a tot incercat sa le ascunda si in 2010 prin vestimentatie. Apoi acestea s-au observat in timpul primei sarcini (2011-2012), fapt absolut normal, cat si dupa aceea. La 77 de kilograme ea a pozat mandra si insarcinata pentru coperta unei celebre reviste.
Pe 1 mai 2012 o nastea pe fetita ei, primul copil. Dupa aceea, la cateva luni distanta, ramanea insarcinata cu al doilea copil, un baietel. A doua nastere a avut loc anul trecut, pe 30 iunie 2013. Din acel moment Jessica Simpson a inceput adevarata lupta cu kilogramele nedorite. Insa mai are un motiv in plus care o determina sa isi atinga si sa isi mentina greutatea mult visata: propria nunta, care o asteapta in aceasta vara.
Ce regim a ales
Atat dupa prima nastere, cat si dupa a doua, Jessica a optat sa revina la silueta initiala alaturandu-se programului “Weight Watchers”. Mai mult, ea a devenit si ambasadoare a brandului. Este vorba de un program platit, celebru la nivel international, care iti permite sa consumi numai anumite alimente, bazadu-te pe un sistem de puncte. La inceput ea a avut in dieta mai multe bauturi de tip smoothie in fiecare zi, care mai apoi au fost treptat inlocuite de mese sanatoase.
Ce mananca intr-o zi
Intr-o zi de regim Jessica obisnuia la inceput sa bea dimineata un smoothie verde, compus din spanac, avocado, zeama de lamaie verde, iaurt, pere si struguri. Pana la masa de pranz mai putea lua o mica gustare bazata pe proteine – de exemplu cateva feliute de curcan cu cateva felii de mar. La pranz servea un alt smoothie, apoi dupa amiaza avea o gustare alcatuita din tulpini de telina verde cu o lingura de unt de arahide. La cina manca o friptura facuta pe gratar cu o salata din spanac proaspat, cu ulei de masline si zeama de lamaie.
Slaba si tonifiata
Acum, la aproape un an de la a doua nastere, Jessica se pozeaza foarte des si le arata fanilor noua ei silueta. De curand ea a postat pe retelele de socializare poze cu ea in costum de baie sau in rochii stramte si sexi. Pe langa faptul ca este foarte slaba, ea are un corp tonifiat si frumos lucrat, cu muschi bine evidentiati, mai ales in zona picioarelor. Jessica face antrenamente in fiecare saptamana pentru a-si modela corpul, iar rezultatele se vad.
Exista zvonuri care spun ca Jessica si-ar dori si al treilea copil, cu care vrea sa fie insarcinata in momentul nuntii ce va avea loc in curand. Desi de abia a ajuns la greutatea pe care si-o dorea, ea e dispusa sa renunte la actuala silueta pentru a-si mari familia din nou. Vedeta considera ca daca a putut sa slabeasca o data… o va putea face si a doua oara.