Implanturile dentare: ce presupun și cum se desfășoară procedura

Autor: Charmy
Implanturile dentare: ce presupun și cum se desfășoară procedura, Charmy

Implanturile dentare devin din ce în ce mai populare și în România. În primul rând avantajele acestora sunt importante și modul nedureros de realizare al lor. Chiar dacă prețurile sunt ridicate deocamdată, pacienții sunt foarte mulțumiți de rezultatele bune obținute, nu doar din punct de vedere funcționale ci și estetic.

Lipsa dinților naturali este o problemă importantă pentru orice persoană. Nu avem nevoie de o dantură perfectă doar pentru a avea o viață normală și pentru a ne alimenta sănătos și bine. Este important să fim mulțumiți de felul în care arătăm, să avem o viață socială foarte bună și multa încredere în forțele proprii.

De foarte multe ori problemele dentare nu pot fi rezolvate doar prin intervenții simple, prin apelarea la fateta dentara clasica sau prin realizarea de procedee stomatologice lipsite de complexitate.

Ce sunt implanturile dentare?

Chiar dacă pare un lucru complicat, implantul dentar reprezintă, în realitate, un banal șurub realizat din materiale biocompatibile, pe care organismul le acceptă foarte bine.

Acest șurub special se va fixa în osul maxilarului și va reprezenta suportul unui dinte artificial.

Este de înțeles că multe persoane care nu au suportat o astfel de procedură sunt îngrijorate de felul în care decurge aceasta.

Important este faptul că, procedeul în sine nu este dureros și se realizează cu ajutorul unei anestezii obișnuite, de cele mai multe ori. Mulți consideră că procedeul de inserare al implantului dentar este la fel de suportabil din punctul de vedere al realizării cu o banală extracție dentară.

Sunt situații în care este nevoie de anestezie generală, este adevărat. Rezultatele sunt mult prea bune pentru a nu lua în calcul riscurile intervenției și avantajele, în sine.

Cum se realizează un implant dentar modern?

Înainte de a începe procedura de recuperare danturii lipsă, este nevoie de un consult stomatologic amănunțit și de investigații medicale complexe. De asemenea, toate problemele dentare existente în momentul respectiv vor fi rezolvate înainte de a începe procedura de inserție.

Pentru că intervenția are loc direct pe os, trebuie îndepărtate toate focarele de infecție de la nivelul cavității bucale. Aceasta este calea cea mai sigură pentru a preveni apariția complicațiilor și eventualul fenomen de respingere.

Există mai multe tipuri de implanturi dentare. În funcție de caracteristicile fiecărui pacient în parte și de categoriile problemelor de sănătate pe care acesta le prezintă, se va alege cel mai potrivit tip de implant dentar.

Cele mai citite articole

Acestea sunt cele mai importante etape ale unui implant dentar:

1.  Realizarea unei incizii la nivelul gingiei

2.  Grefare de țesut osos, atunci când este cazul

3.  Cu ajutorul unei freze speciale se realizează un orificiu în interiorul osului unde se va fixa implantul

4.  Se introduce șurubul care va avea un rol foarte asemănător cu cel al unei rădăcini dentare

5.  Se suturează locul inciziei

6.  Îndepărtarea firelor de sutură după 6-7 zile de la intervenția chirurgicală

7.  Urmărirea modului în care are loc procesul de osteointegrare

8.  Controale stomatologice periodice

9.  Realizarea unei incizii mici la nivelul gingiei pentru a descoperi bontul unde se va fixa capul de dinte

10.   Controale periodice și detartraje dentare profesionale de 2 ori pe an.

Deoarece procedeul de inserare este unul complex și pentru că există situații în care este nevoie de mai multe implanturi dentare pentru a recupera pierderi importante de dantură, este important ca toate controalele stomatologice profilactice ulterioare sa fie foarte strict respectate.

Chiar dacă rata de succes este ridicată, este bine să prevenim din timp complicațiile care pot apare. Cu atât mai mult cu cât costurile intervenției sunt destul de ridicate în momentul de față.

Cele mai citite articole