Ce rol are studiul geotehnic şi când este necesar?

Autor: Charmy
Ce rol are studiul geotehnic şi când este necesar?, Charmy

Una din cele mai utilizate forme de documentaţie ce oferă toate informaţiile necesare depre calitatea şi proprietăţile solului pe care se va amplasa o construcţie este studiul geotehnic, ce oferă detalii legate de calitatea terenului, siguranţă viitoarei fundaţii şi alte informaţii importante. Cross Design pune mare accent pe studiul gotehnic, acel “pachet” de documente prin care se analizează calitatea terenului din mai multe puncte de vedere înainte de  a începe realizarea planului pentru construcţia unui obiectiv, fie că este vorba despre o construcţie civilă sau industrială. Studiul se va întocmi pentru costructii civile, industriale, zootehnice, energetice, pentru reţele de transport şi utilităţi, precum şi pentru lucrările de îmbunătăţire funciară şi pentru zonele în care se depozitează deşeuri.

La ce foloseşte studiul geotehnic?

În baza rezultatelor tehnice care sunt furnizate de către studiul geotehnic se realizează proiectul şi se stabilesc caracteristicile necesare structurii de rezistenţă şi fundaţiei pentru o viitoare construcţie, pentru a fi sigură şi durabilă.

Este interesant cum studiul geotehnic releva natura terenului pe care urmează să fie amplasată o construcţie, ce poate fi diferită în cadrul aceluiaşi proiect, astfel încât numărul de foraje efectuate să fie stabilit de inginerul geolog. Acestea au rolul de a determina calitaea şi caracteristicile solului pentru fundaţie.

Cele mai citite articole

În cazul în care studiul geologic se întocmeşte în mod defectuos, în cazul în care este compromisă prelevarea provelor, dacă adâncimea la care s-a realizat nu este cea corectă sau dacă numărul de foraje nu este suficient, se poate ajunge la supradimensionarea inutilă a structurii de rezistenţă sau la o structură deficitara din punct de vedere al stabilităţii, la generarea unor costuri suplimentare după finalizarea lucrărilor de execuţie. 

În cazul construcţiilor existente, studiul geotehnic are şi o componentă de completare, denumită dezvelire de fundaţie, care face referire la decopertarea pământului din jurul construcţiei pentru determinarea fizică a cotei la care a fost realizată fundaţia. Astfel se pot afla dacă au fost respectate normele de protecţie şi de execuţie, raportate la caracteristicile generale ale solului şi eventualele măsuri impuse pentru consolidare.

Informaţii ce trebuie furnizate pentru realizarea studiului geotehnic

Studiul geotehnic este realizat de ingineri specialişti geologi, care forează solul până la anumite adâncimi ce sunt în acord cu un proiect de construcţie provizoriu, la care se adăugă specialişti ce fac analize de laborator ale mostrelor extrase din forajele de cercetare. 

Fiindcă actunea de forare şi de investigare a solului în adâncime este complicată şi costisitoare, este necesară eficientiarea costurilor pentru realizarea studiului geotehnic ce impune furnizarea informaţiilor esenţiale de către constructori. Informaţiile necesare pentru un studiu geotehnic sunt:

  • lungimea şi lăţimea construcţiei proiectate;
  • regimul de înălţime, ce include informaţii despre subsol, demisol, număr de etaje, dar şi detalii ce determina adâncimea la care trebuie să ajungă forajele geotehnice;
  • destinaţia construcţiei;
  • suprafaţa terenului şi dacă aceasta se afla în apropierea unor râuri, clădiri industriale sau clădiri de interes public;
  • înclinaţia terenului;
  • existenţa pereţilor comuni cu alte construcţii;
  • locaţia geografică;
  • sursa fondurilor de construire.

Cele mai citite articole