Cum este sa primesti unul, mai multe sau chiar 10 semne de la ingeri si cum le interpretezi? Ne dorim ca Divinitatea sa ne trimita semne, sa ii simtim protectia, sa simtim ca putem fi aparati astfel de tot ce e rau. Si se poate intampla ca mesagerii Divinitatii sa fie ingerii, dar cum ne dam seama ca suntem chiar noi martorii fericiti ai unor asemenea miracole? Este oare posibil sa ni se fi intamplat chiar noua si sa le fi ignorat, din necunoastere, acele semne de la ingeri? Care ar putea fi acele semne care ar trebui sa ne dea de gandit? Si daca s-a intamplat asa ceva, ce au vrut de fapt ingerii sa ne transmita si ce avem noi de facut in acest sens? Sunt doar o mica parte din intrebarile la care multi dintre noi cauta si asteapta raspuns.
Care sunt semnele care pot fi puse pe seama ingerilor?
Daca unii vor cauta raspunsul acestor intrebari la cei care se considera specialisti, clarvazatori, cu speranta ca acestia le vor putea descifra aceste taine, altii se vor stradui sa gaseasa cele mai potrivite raspunsuri in interiorul lor, incercand sa se cunoasca pe sine cat mai mult, sa fie atenti la fiecare senzatie pe care o experimenteaza si care pare cumva desprinsa de normalitate.
Cei care au inteles cum isi fac simtit mesajul ingerii, vorbesc despre cateva semne distincte. Iar acel moment magic se poate petrece oricand, oriunde, important este sa intelegi, sa fii constient ca traiesti o clipa minunata si s-o pretuiesti cu adevarat, ca pe ceva unic, la care ai fost ales sa fii martor. Se poate intampla ca, privind cerul, la un moment dat, norii sa formeze in fata ochilor tai imaginea unui inger si vei simti atunci ca e semnul mult asteptat.
Semnul de la ingeri ar putea fi un numar special sau chiar un anumit mesaj, o propozitie sau o fraza, pe care le vezi scrise sau le auzi rostite, in repetate randuri, oriunde te-ai duce. Fara nicio explicatie logica, gasesti pene de culoare alba, in locuri in care in mod normal nu ar avea cum sa se afle, ca si cum, in zborul lor, zbaterea aripilor de ingeri ti-a trimis tie acele semne delicate. Un parfum necunoscut, pe care il simti dintr-o data, in mod inexplicabil si te fascineaza, vise in care primesti mesaj de la ingeri, acordurile unei muzici nemaiauzite, care te copleseste si te impresioneaza profund, toate aceste senzatii care te invaluie cu caldura, iubire si o stare sublima pot fi tot atatea semne venite de la ingeri.
Pruncii, animalele si relatia lor minunata cu ingerii
Se spune ca bebelusii si animalutele au relatia lor privilegiata cu ingerii si cu totii am vazut macar o data un pui de om surazand spre un punct invizibil, ca si cum ar comunica tainic cu cineva nevazut.
De asemenea, un catel sau o pisica, privind insistent intr-un punct carora noua nu ne spune nimic si avand reactii inexplicabile, dar niciodata agresive, din contra, de veselie, exuberanta. Prima explicatie care ne vine in minte este aceea ca atat bebelusii, cat si necuvantatoarele au sufletul inocent, neatins de rautate si de celelalte defecte ale lumii in care traim si pentru toate acestea ei primesc adesea semne de la ingeri.