Catedra, scaunele, băncile sau măsuțele pentru elevi sunt piesele principale de mobilier pentru școli și grădinițe.
Alături de acestea, mai putem enumera dulapurile și cuierele, precum și alte mobile ce fac confortabilă șederea copiilor, educatorilor, învățătorilor și profesorilor multe ore pe zi în incintele școlare respective.
Mobilierul preșcolarilor și școlarilor mici are o importanță covârșitoare, deoarece, pe de o parte, contribuie la existența unui mediu primitor, în care cei mici stau cu plăcere, dar, pe de altă parte, reprezintă și un factor de stimulare a atenției, memoriei, în dezvoltarea creativității copiilor.
Firmele producătoare de mobilier pentru grădinițe și școli deja au înțeles necesitățile actuale și se preocupă continuu ca să realizeze produse cât mai competitive.
Formele atractive, culorile vibrante, sunt elemente de design pentru mobilierul din unitățile de învățământ care îmbie la socializare, optimism, la însușirea cunoștințelor predate în mod activ.
Mobilierul ar trebui să fie plăcut vizual, să aibă dimensiunile corecte și nuanțele care să permită o integrare cât mai bună în spațiul unde va fi așezat.
Proiectanții de bănci, măsuțe și scaune pentru micuții preșcolari și școlari au mare grija ca piesele imaginate de ei să fie rotunjite la colțuri, să aibă curbe line, așa încât să fie eliminate până la dispariția totală pericolele unor accidente, destul de frecvente în cazul dotărilor școlilor și grădinițelor de acum două – trei decenii.
Cele mai citite articole
Actualmente, într-o sală de clasă pentru cei mici, mesele și rafturile cu înălțimi reduse permit cadrelor didactice ca să îi poată urmări pe copiii din întreaga incintă de curs.
Compartimentarea sălilor din școli și grădinițe conferă un sentiment extrem de prietenos, dau iluzia unui spațiu mai extins decât este el în realitate și reprezintă un îndemn la mai multă creativitate, la mai multă implicare în activitățile comune din partea cursanților.
Deoarece mobilierul pentru unitățile de învățământ de azi este extrem de versatil, același spațiu poate ca să fie ușor modificat așa încât să fie un loc extrem de propice pentru desfășurarea unor activități diverse: activități artistice (desen, modelaj, teatru, muzică), însușirea modernă a cunoștințelor de bază din matematică și limba română, dezvoltarea vorbirii, asimilarea primelor cunoștințe de limbi străine și de științele naturii etc.
Mobilierul școlar este obligatoriu ca să se potrivească copiilor ce îl vor folosi.
Cei mici, când stau în bancă, pe scaun ori la o măsuță, au nevoie ca să simtă podeaua sub picioarele lor, să se simtă ancorați, să aibă stabilitate, să se conecteze cu pământul în momentul când creează.
Măsuțele și scaunele reglabile sunt o bună soluție în acest sens, deoarece permit preșcolarilor și școlarilor care, deși au aceiași vârstă au diferite înălțimi și greutăți, să se simtă confortabil, în siguranță, în timpul orelor de curs.
În plus, băncuțele, scaunele și mesele școlare moderne trebuie să fie astfel proiectate și realizate, încât să fie în măsură a permite un acces foarte ușor al educatorului sau profesorului printre ele.
Niște dotări minimale, de calitate superioară, extrem de ergonomice și versatile, care să ofere siguranță sporită în exploatare, iată ce trebuie ca să ofere firmele care execută mobilier pe comandă pentru unitățile școlare.
Din fericire, există chiar și la noi în țară asemenea companii, care deja și-au câștigat notorietate pe piața de profil prin produsele de top pe care le oferă unităților de învățământ interesate. Iar acest fapt se vede și în vizibila îmbunătățire a performanțelor școlare ale micuților ce deja le folosesc.