Renunțarea la viața în păcat în favoarea credinței adevărate nu este privită cu ochi buni nici astăzi, când oamenii ar trebui să înțeleagă mult mai bine dreptul fiecăruia de a-și urma chemarea sufletului. Una dintre dovezile care arată că iubirea față de Cuvântul lui Dumnezeu schimbă destinul omului este cel al Sfintei Mucenițe Tecla (care se sărbătorește de către creștinii ortodocși în ziua de 24 septembrie). Acesta, lăsând în urmă viața lumească pentru că a auzit Cuvântul Domnului propovăduit de către unul dintre Apostoli, Sfântul Pavel, multe a avut de pătimit pentru credința sa. Însă, prin stăruința arătată, Dumnezeu i-a dăruit mare prețuire, așa că astăzi, ea este cinstită de către credincioși ca fiind întocmai cu Apostolii.
Nu după voia omului, ci după voia Domnului!
Făgăduită întru căsătorie de către mama sa, Teocleia, lui Tamir, tânăra fecioara Tecla, în vârstă de 18 ani, aude pentru prima dată Cuvântul lui Dumnezeu prin vocea Apostolului Pavel. Trezindu-se în ea puterea fierbinte a credinței, aceasta renunță la cele lumești și decidă să îi urmeze lui Hristos. Numai că, încercările Tatălui Ceresc au făcut ca Tamir și Teocleia să ceară autorităților întemnițarea Apostolului pentru că acesta a determinat-o pe tânără să rămână în credința fecioriei și a Cuvântului lui Iisus Hristos.
Apostolul Pavel este nevoit să părăsească orașul natal al Teclei, urmându-și drumul său, iar tânăra fecioară ajunge să fie condamnată la moarte prin ardere pe rug la stăruințele celei care i-a dat naștere. Grație credinței sale, Sfânta Muceniță scapă de rug, dar și de pedeapsa condamnării la moarte în arena cu animale sălbatice de mai târziu, atunci când se afla în căutarea Sfântului Apostol Pavel. Într-un final, după ce l-a găsit pe acesta, Sfânta Tecla începe și ea să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu și Evanghelia până la 90 de ani, atunci când a trecut la cele veșnice.
Pentru stăruința sa în credință, Dumnezeu i-a dat darul tămăduirii și al vindecării. Așa că, cei care se roagă la Sfânta primesc ajutor din parte Domnului. Românii ortodocși pot să se închine la moaștele Sfintei la una dintre mănăstirile în țară (Neamț și Predești), însă, părți din acesta se găsesc în diverse lăcașuri de cult din întreaga Europă și în Siria, Dumnezeu având grijă să îi ajute pe cei care se roagă cu râvnă adevărată la Sfânta Tecla.