Zoologia nu a fost intotdeauna o stiinta exacta. Cu mii de ani in urma, oameni ca Aristotel si Plinius cel Batran au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a strange in cadrul unor enciclopedii masive, tot ceea ce stiau despre animale. Dar ei nu au avut intotdeauna dreptate.
Inainte de aparitia avionului, a aparatului de fotografiat si a Google, majoritatea oamenilor nu au vazut niciodata un elefant. Daca oamenii din acele timpuri ar fi vrut sa stie cum arata un elefant, singura lor optiune ar fi fost sa intrebe pe cineva care vazuse unul, si nu puteau decat sa creada ceea ce li se spunea. Unii dintre ei au scris aceste informatii despre animale pe care le-au aflat de la altii. Aceste informatii au putut fi verificate de oamenii din Europa de vreo 2000 de ani incoace. Multe din datele care se cunosteau despre unele animale salbatice par astazi, cand am evoluat pana la avea transport animale de companie international, de-a dreptul halucinante. Iata doua dintre ele!
Elefantii se lupta constant cu dragonii
Grecii si romanii au fost fascinati de elefanti. I-au vazut in India si in Africa si au fost convinsi ca sunt cele mai destepte creaturi de pe planeta, ajungand sa fie dresati sa faca lucruri deosebite. Astfel, oamenii erau gata sa creada orice au citit sau auzit despre elefanti.
Intr-o enciclopedie din Roma se scria ca „atunci cand un elefant se intalneste cu un om in desert si isi da seama ca omul s-a ratacit, ii arata cu trompa directia corecta”. In aceeasi carte se preciza ca dragonii erau „mereu in razboi cu elefantii” si ca, in India, dragonii se aruncau mereu peste elefanti si incercau sa-i zdrobeasca, pentru a le bea sangele lor rece. Oamenii mai credeau totusi ca un elefant putea infrange un dragon daca era atent.
Peste 100 de ani de la publicarea acelei carti, a aparut o alta in care se scria ca elefantii se reproduceau consumand o radacina magica care facea ca puii sa le apara in mod spontan in pantecele.
Sangele pelicanului aduce mortii inapoi la viata
In secolul al saptelea, un scriitor numit Isidore din Sevilla a facut o afirmatie ciudata despre pelicani: „aceste pasari au sange magic care poate invia mortii”. El a sustinut ca atunci cand un pelican tanar se maturiza, ar fi fost ucis de mama sa. Mama isi „jelea” puiul timp de trei zile si apoi ar fi inceput sa loveasca cu ciocul in propriul piept pana sangera. Pe masura ce sangele cadea pe puiul mort, pelicanul revenea la viata.
Isidore nu parea pe deplin convins de povestea lui si ar fi trebuit probabil sa fie trecut ca o legenda. In schimb, toata lumea a acceptat-o ca fiind un adevar de necontestat. Pana in secolul al XIII-lea, mai multe carti au sustinut povestea ca fiind una stiintifica. Pana in secolul al XVI-lea, un pelican care isi inteapa propriul piept cu ciocul a fost simbolul oficial al Reginei Elisabeta. Acest simbol s-a regasit chiar si pe coperta primei editii a Bibliei regelui Iacob.
