Mai multe comisioane percepute de banci vor fi eliminate la finele acestei luni dupa ce Romania a transpus in legislatia nationala o directiva europeana.
Comisioanele percepute de banci pentru deschiderea si inchiderea unui cont, precum si cele pentru retrageri de bani sau interogarea soldului nu vor mai exista, incepand cu data de 27 ianuarie, anul acesta. Reglementarea este inclusa intr-o lege adoptata recent de parlament, care prevede ca bancile nu vor mai putea sa perceapa anumite comisioane pentru conturile de plati, cu servicii de baza.
Legea a fost adoptata sub presiunea Comisiei Europene care ameninta tara noastra cu procedura de infrigment. Directiva Europeana (92/2014) are ca scop principal sa creasca accesul populatiei la serviciile de plata, transparenta serviciilor si mobilitatea conturilor, in conditiile in care doar 6 din 10 romani au un cont bancar.
De eliminarea comisioanelor vor beneficia cei care au „venituri lunare care nu depasesc echivalentul a 60% din castigul salarial mediu brut pe economie, previzionat in ultima prognoza macroeconomica, respectiv prognoza de toamna, publicata de catre Comisia Nationala de Prognoza in anul in curs pentru anul urmator, sau al carui venit din ultimele 6 luni nu depaseste echivalentul a 60% din castigul salarial mediu brut pe economie”, se arata in proiectul adoptat de Parlament. Salariul mediu brut in 2018 este prognozat la 4.162 de lei de catre CNP, ceea ce inseamna ca persoanele cu venituri de sub 2.497 de lei vor beneficia de eliminarea comisioanelor.
Sursa: Capital.ro