De 1 martie, dincolo de martisor si de primavara, de Anul Nou al romanilor si de inceputul anului agrar, Calendarul Popular o sarbatoreste pe Baba Dochia, zeita-mama de sorginte neolitica, intruchipare a timpului imbatranit. O legenda culeasa de Tony Brill povesteste ca Adam si Eva au iesit goi din rai la 1 martie. O baba i-a vazut si le-a daruit cate unul din cele noua cojoace ale ei. „Baba a trait un veac si se socoteste ca mai traieste si azi, desi la urzirea pamantului nu era nici o baba de fata. Numai ariciul a fost de fata si a tinut ghemul la urzirea acestei lumi.” Asemenea lui Mos Craciun, zeu tata si stramos mitic ce patroneaza sarbatorile de sfarsit de an, Baba Dochia este un personaj absolut fabulos, aflat la loc de cinste in panteonul romanesc.
In imaginarul popular, Dochia oscileaza intre o entitate mito-folclorica demoniaca, un fel Muma Padurii care bantuie muntii si ingheata oamenii, si o batrana crestina, milostiva si protectoare, care il roaga pe Dumnezeu sa aduca timpul calduros pe pamant. „It spun io, Baba nu-i ra, ii de toate buna…ca ne apara de vijalii si de friguri, ca altu’ cum or creste holdele? Ia se roaga la Dumnazau sapte zile de-a rand sa ne deie bunu’ soare, caldura de trebuinta”. (Marcel Laptes).
I se mai spune Odochia, Baba Marta, Ijdochia. In unele povesti este sotia lui Dragobete, in altele – mama a lui. Uneori apare ca sora a lui Lazarel (divinitate autohtona a vegetatiei), alteori intruchipeaza o pastorita credincioasa, imbracata cu douasprezece cojoace, care pazeste oile lui Dumnezeu. Cele mai multe legende o descriu ca pe o batrana nemiloasa, care urca in munti cu turma inainte de vreme si moare inghetata la 9 martie (ziua echinoctiului de primavara in calendarul vechi), pentru a renaste in urmatoarea zi, asemenea divinitatilor care intruchipeaza timpul nemasurat care vine din vesnicie si se pierde in vesnicie. „La noi sa stie c-o fost o soacra si-o avut feciori si nora-n casa. Si-o fost femeie rea. Si-o manat pa noru-sa sa spele lana neagra, pana a albi. Ea s-o dus si o tat spalat. O trecut on mos si o-ntrebat ce face. – Ia, ca m-o manat soacra la vale sa spal lana neagra, pana ce a albi si ia ca nu sa mai albeste. Atunci, o zas ca i s-a albit lana. Si i-o dat on manunchi de ghiocei sa-i deie la soacra si sa-i spuie c-o sosit primavara. Ea, pa cand o vazut c-o vinit timpu’ de primavara, si-o luat oile si s-o-mbracat cu douasprazece cojoace si-o pornit la munte. Cand o iesit la munte o fost cald. O tat dezbracat cate unu’ si le-o tat lasat in urma. Pa cand o ajuns la munte, o dat vijelia, inghetu’ si o-nghetat cu oi cu tat”. (Pamfil Biltiu)
Este o perioada a energiilor nefaste, un timp magic a carui sacralitate negativa e data indeosebi de stralucirea malefica a „soarelui alb”. Dar noi stim asta si ne protejam purtand drept amuleta Martisorul. Se povesteste ca Baba Dochia dezleaga primavara si, odata cu ea, timpul bun pentru vraji si descantece, pentru alinarea dorului si aflarea ursitului …„ca vine Baba si-i spune fetii care-o fi iubitu’ si in ce zi s-or lua, si cum o fi zaua aceia: urata, posomorata sau luminoasa, cu soare”. (Marcel Laptes)
Ziua Babei Dochia se suprapune peste praznuirea Cuv. Mucenite Evdochia Samariteana din calendarul crestin-ortodox, facand din 1 martie, una dintre cele mai importante date ale calendarului popular. Dochia imprumuta numele Sfintei Evdochia, iar in unele legende chiar si o parte din povestea, frumusetea si bunatatea ei. Sfanta Evdochia Samarineanca a trait pe vremea imparatiei lui Traian in cetatea Iliopolei din Liban. A fost o femeie frumoasa si bogata care si-a trait tineretea in desfrau pana cand, auzind un monah vorbind despre credinta cea adevarata, s-a pocait si a fost botezata de catre episcopul Teodot. Atunci, si-a impartit toata averea saracilor si s-a retras la o manastire. Se povesteste acolo ar fi facut multe si neasemuite minuni. A fost martirizata pentru credinta ei in Hristos iar biserica o sanctifica si ii rezerva in calendar ziua de 1 Martie.
