V-ati astepta ca pesimismul si optimismul sa fie caracteristici specific umane, nu? Ei bine… se pare ca nu. Cel putin asa sustine un grup de cercetatori de la Universitatea din Sidney care a realizat un studiu privind gradul de pesimism al cainilor.
Chiar daca nu credeti foarte tare in rezultatele studiului, cercetarea este cel putin interesanta, la fel si metodologia folosita.
Cainii implicati in studiu au fost invatati sa asocieze doua sunete diferite (la distanta de doua octave) cu primirea unei cantitati de lapte (ca recompensa), respectiv a unei cantitati identice de apa.
Cele mai citite articole
Odata ce cainii au invatat sa faca deosebirea, au fost expusi unor sunete de tonalitati ambugue. Unii caini au raspuns prin semne de bucurie, asociind sunetul cu laptele, altii nu au raspuns deloc, iar altii, cei mai optimisti, au raspuns cu gesturi de bucurie inclusiv la sunetele mai apropiate de cele asociate initial cu apa.
In cazul in care cainele tau are o personalitate pesimista, spun cercetatorii, el se va astepta mai putin sa se intample lucruri bune si mai mult sa se intample lucruri rele. Asta il poate face sa fie mereu atent la ce se intampla in jur si sa-i fie frica sa-si asume riscuri in diverse situatii.
„Cainii pesimisti par a fi mai stresati de un eventual esec in momentul in care trebuie sa faca ceva. Vor plange, se vor invarti si vor evita sa faca acel lucru, in timp ce cainii optimisti vor fi neafectati si vor merge usor mai departe.”, a spus dr. Melissa Starling, de la Facultatea de Stiinta Veterinara din Sidney, co-autoare a studiului. „Acest studiu ii va ajuta pe antrenorii de caini sa selecteze cei mai potriviti caini pentru anumite „roluri”. […] Un caine pesimist, care evita riscurile, va fi mai potrivit ca ghid, in timp ce un caine optimist si perseverent va fi mult mai potrivit pentru detectarea de droguri sau explozibili.”, a adaugat dr. Starling.
Studiul vine si cu o concluzie preliminara imbucuratoare: majoritatea cainilor sunt, totusi, optimisti. „Dintre toti cainii pe care i-am testst am gasit mai multi optimisti decat pesimisti, dar este prea devreme sa spunem daca acest lucru este valabil pentru intreaga populatie canina”, a spus dr. Sterling.