Interviu despre curaj si intelepciune

Autor: Charmy

Interviu despre curaj si intelepciune, Charmy

Cele mai citite articole

Sunt in cautare de raspunsuri. Am ajuns intr-un punct din viata mea in care am mai multe intrebari decat oricand. Asa ca mi-am propus sa le caut raspunsuri. Partenera mea de dialog este Oana Stoianovici, trainer si coach, initiatoarea workshopului experiential de Introducere in Tainele Feminitatii. Astazi vorbim despre curaj.

D.K.: Cum arata cand ai curajul?

O.S.: Concret, arata ca iei actiune pentru lucrurile care te inspira, chiar daca iti e frica. Curajul nu inseamna absenta fricii, ci o relatie puternica in fata fricii. Stiu ca mi-e frica, imi simt frica, imi traiesc frica, dar nu o las sa ma conduca. Aleg sa fac ce ma inspira, chiar daca trec prin toate lucrurile de care mi-e frica (respingere, esec, durere, necunoscut). Aleg sa imi dea putere acel lucru pe care mi-l doresc, “luptand” pentru a-l castiga. Si dorinta castigului devine mai puternica decat frica si imi ofera energia necesara sa castig.

D.K.: De unde vin fricile si de ce sunt ele atat de puternice?

O.S.: Nu cunosc exact adresa de origine a fricii :), dar este o lectie vitala si importanta pentru noi, oamenii. Poate cea mai importanta. Viata care este menita sa fie traita intr-un  om se naste sau moare in functie de alegerea pe care acel om o face in fata fricii. Daca alege frica, viata e previzibila si in cutia a ceea ce vede in jurul lui si altii au facut inaintea lui. Daca alege curajul, adica sa ii fie frica oricum, dar sa ia actiune dincolo de asta, atunci isi traieste viata lui. A doua este o poveste creata si semnata de el, plina de adevar, unicitate, sens personal si foarte multa creativitate. Frica este puternica, pentru ca o simti visceral, nu e un concept; pentru ca atunci cand te cuprinde iti incetoseaza gandirea si te ameteste si cere foarte multa prezenta sa poti iesi din ea si sa te aduni. Cere sa poti sa-ti controlezi gandurile si sa-ti calmezi mintea. Respiratia este cea mai buna unealta si, in timp, te invata cum sa meditezi si sa fii cu frica, astfel iesind din ea. Ca sa invingi frica, pe langa alegerea de a “lupta” pentru ce doresti, trebuie sa aloci timp, rabdare, respiratie si meditatie – calitatiile care nasc un luptator.

D.K.: Cum pasesti in curaj? Cum ramai in energia curajului?

O.S.: Devii curajos atunci cand alegi sa sari in necunoscut, chiar daca nu ai nici o garantie. Cand spui adevarul si te comporti corespunzator lui. Cand iti dai o sansa si „lupti ” pentru ceea ce te inspira.

Ramai in energia curajului cand  nu te opresti indiferent cate esecuri ai. Iar daca se intampla sa esuezi, confrunti esecul si inveti din el, te ridici si mergi mai departe.

Cand a fost ultima data cand ai primit aprecieri sau ai fost mandra de curajul tau?

Cele mai citite articole