Termenii de „dermatită atopică” și „eczemă” sunt adesea folosiți interschimbabil, însă nu este întotdeauna cazul. Spunem asta pentru că, deși există anumite similarități între aceste afecțiuni, există și câteva diferențe importante. Care sunt acestea vei afla în rândurile de mai jos.
Care este diferența dintre dermatită atopică și eczemă?
Dermatita atopică este o afecțiune cronică, care cauzează uscăciune a pielii și mâncărime intensă. Pe de altă parte, termenul „eczemă” este folosit pentru a descrie o serie de afecțiuni care cauzează inflamații ale pielii, inclusiv dermatita atopică. De fapt, aceasta este considerată cea mai comună formă de eczemă, motiv pentru care cei doi termeni au ajuns să fie folosiți interschimbabil. Totuși, pe lângă dermatita atopică, există multe alte tipuri de eczeme, inclusiv:
- eczema/ dermatita asteatotică;
- dermatita de contact;
- eczema numulară/ dermatita discoidă;
- eczema dishidrotică/ dishidroza;
- neurodermatita;
- dermatita seboreică;
- dermatita de stază/ eczema varicoasă/ eczema venoasă/ dermatita gravitațională.[2]
Cu alte cuvinte, atunci când vorbim despre dermatită atopică, ne referim de fapt la o formă anume de eczemă.
Dermatita atopică și alte tipuri de eczeme: cum se pot diferenția?
Eczemele pot avea manifestări similare, dar asta nu înseamnă că nu există diverse aspecte care le diferențiază. Primul pas în diferențierea dermatitei atopice de alte tipuri de eczeme este înțelegerea simptomelor. Dermatita atopică se manifestă prin erupții cutanate roșii, mâncărime intensă, piele uscată și crăpată, în timp ce alte tipuri de eczeme pot avea simptome diferite. De exemplu, leziunile provocate de eczema numulară au o formă rotundă distinctă, în timp ce dishidroza se manifestă adesea prin vezicule mici și dureroase.[2] Pe baza aspectului acestor leziuni, precum și a rezultatele anumitor teste, medicii pot stabili un diagnostic clar, esențial pentru a ți se putea spune cum poți ameliora dermatita atopică.
O altă diferență este vârsta de debut a simptomelor. Dermatita atopică afectează cel mai adesea bebelușii și copii mici, cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani, în timp ce alte tipuri de eczeme, deși pot apărea la orice vârstă, sunt mai frecvent întâlnite la adulți.[2]
Cele mai citite articole
Localizarea leziunilor poate, de asemenea, varia. La copiii cu dermatita atopică, simptomele apar, de regulă, pe față și în zona coatelor și a genunchilor. Dermatita de contact apare doar în zonele care au intrat în contact cu anumite substanțe iritante sau alergene, în timp ce dermatita seboreică afectează zonele pielii bogate în glande sebacee, cum este scalpul.[2]
Și factorii declanșatori pot varia. Dermatita atopică poate fi declanșată de anumite substanțe chimice din produse de îngrijire a pielii, de temperaturi extreme, țesături iritante, parfumuri sau stres. Alte forme de eczemă pot avea drept factor declanșator diverse alergii sau pot fi declanșate de o infecție fungică ori de anumite medicamente.[1]
Bine de știut mai este și faptul că dermatita atopică este adesea asociată și cu alte afecțiuni. De exemplu, este mai frecvent diagnosticată la persoane cu istoric personal sau familial de rinită alergică sau astm, dar poate fi asociată și cu o alergie alimentară.[V1]
Pentru toate tipurile de eczemă, tratamentul poate include, în funcție și de severitatea simptomelor, medicamente topice sau orale, fototerapie și evitarea factorilor declanșatori. O rutină corectă de îngrijire a pielii este, de asemenea, esențială, fie că vorbim despre dermatită atopică ori alte tipuri de eczeme, atât pentru prevenția, cât și pentru gestionarea simptomelor.[1][2] Este important să folosești produse special create pentru pielea sensibilă, foarte uscată și cu tendință atopică, cum sunt cele din gama LIPIKAR. Cere întotdeauna sfatul unui specialist pentru a te asigura că ai rutină corectă de îngrijire a pielii, că folosești corect produsele necesare.
Există mai multe tipuri de eczeme care pot cauza uscăciune și mâncărime a pielii. Dermatita atopică, deși cea mai frecvent întâlnită, este doar una dintre acestea. Numai un specialist poate stabili dacă și de ce fel de eczemă este vorba, dar și care este tratamentul necesar.
Bibliografie:
- „How Are Atopic Dermatitis and Eczema Different?”, Verywell Health, 2021, www.verywellhealth.com/atopic-dermatitis-vs-eczema-5190024. Accessed 12 Oct. 2023.
- Rachel Ann Tee-Melegrito. „Are Atopic Dermatitis and Eczema the Same Condition?”, Medical News Today, 15 Sept. 2021, www.medicalnewstoday.com/articles/atopic-dermatitis-vs-eczema. Accessed 12 Oct. 2023.