O cabină duș sticlă este cu siguranță cea mai bună alegere dacă stai într-o garsonieră și nu vrei ca să te simți în baia ta precum un animal într-o cușcă de la grădina zoologică.
Instalarea unui duș, cel mai bun mod de a mări baia
Proiectanții de locuință au ajuns ca să taie fără milă din spațiul băii pentru a mai adăuga ceva la cameră sau la suprafața bucătăriei.
Și uite așa ajungi ca să te trezești că după ce ai o baie minusculă de doar 3 – 4 m.p., se mai înghesuie în ea și o cadă care, oricum, pare că a intrat și ea la apă, fiind mai degrabă una potrivită pentru copii, decât o cadă în adevăratul sens al cuvântului, unde poți să te relaxezi cu adevărat. Nici vorbă de lumânărele așezate cu dichis pe marginea acesteia ca-n filme, pentru crearea unei atmosfere romantice. Pur și simplu este varianta modernă a unei albii mai mari, nimic altceva.
E ridicol să te mai speli acum la copaie, la fel ca bunicii și străbunicii noștri de la țară, dacă stai la oraș, la bloc! Și nici măcar nu este una din lemn, ca să ai satisfacția că minunata cadă de baie este una în stil rustic!
Nu e de mirare că în aceste condiții tot mai mulți proprietari de locuințe la bloc preferă să scoată cât mai rapid căzile horror din garsonierele pe care le-au cumpărat și să le înlocuiască cu niște cabine moderne de duș.
Avantajele unui duș cu cabină din sticlă
- Spațiul
Amplasarea unei cabine de duș din sticlă în locul căzii mărește optic suprafața băii. Mai ales dacă aceasta este din sticlă transparentă, ba chiar mată sau, cel mai bine, o combinație între cele două. Acest material nobil – sticla, permite o prezență mai mare a luminii și reprezintă o combinație senzațională între estetic și funcțional.
- Economia la apa consumată
A umple o cadă cu apă de multe ori înseamnă a face risipă, iar noi trăim niște vremuri în care criza prețiosului lichid vital se pare că a ajuns cu pași repezi și în Europa.
Rezultatul se concretizează în creșterea continuă a prețului la apă caldă și chiar la apă rece. După ce că ai o baie cu o cadă minusculă în care nu te simți deloc în largul tău, mai trebuie să plătești și o groază de bani la factura de apă în fiecare lună.
Nu e de mirare că în aceste condiții tot mai mulți ajung să se spele cu dușul stând în cadă, ceea ce trebuie să recunoaștem este o adevărată aberație. E foarte incomod, așa încât senzația neplăcută pe care o ai când vrei să te îmbăiezi crește și ea.
Păi nu e mai simplu ca să îți instalezi pur și simplu o cabină de duș din sticlă unde apa să se reverse de undeva de la înălțime, asemeni unei cascade, fără să fii obligat ca să ții para de duș în mână? Nu e mai bine ca să îți imaginezi că ești undeva pe o insulă exotică în mijlocul unei jungle luxuriante, nu la etajul 10 al unui bloc dintr-o metropolă aglomerată?
Închizi ochii, dai drumul la duș… și imediat ești în locul visat din Pacific!
3. Folosirea mai ușoară a dușului și de către persoanele mai în vârstă
E mult mai simplu pentru o persoană de vârsta a treia, dar și pentru aceia care au grijă ca ea să își facă igiena zilnică să folosească dușul, nu cada.
Există în comerț chiar scaune speciale care se pot așeza stabil, în așa fel încât seniorii (dar și persoanele bolnave de orice vârstă) să scape de teama că se pot accidenta atunci când fac baie.
Nu același lucru se poate spune despre o cadă unde este dificil ca să intri, iar apoi să ieși, cu sau fără ajutorul altcuiva, cu inima cât un purice că în orice moment poți să cazi și să te accidentezi grav.
Când vorbim despre o cabină de duș, care de regulă se montează într-un colț al băii, lucrurile se simplifică. Pe cei doi pereți pe care se sprijină panourile de sticlă se pot fixa inclusiv mânere speciale de care persoanele cu probleme fizice să se pot sprijini la nevoie.
4. Ușurința în curățarea cabinei de duș
E mult mai simplu să faci curățenie după ce te-ai spălat într-o cabină cu pereți de sticlă specială, precum cei de la Xglass, care sunt astfel tratați încât să fie extrem de simplu de igienizat.
Mai ales dacă sunt mai multe persoane în casă, îți dai seama ce ar însemna ca să se curețe cada după fiecare dintre ele. Asta fără să mai punem la socoteală timpul pierdut pentru umplerea căzii cu apă și pentru golirea acesteia.
Lumea în care trăim este una în care cea mai prețioasă resursă este Timpul. Nu are rost ca să îl irosim cu nimicuri precum acestea!
Gândește-te că o persoană care face baie în cadă are nevoie de minim 20 de minute, dacă nu chiar mai mult, pentru această operațiune cotidiană.
Dacă sunt două sau trei persoane, mai ales dimineața, când toată lumea este pe fugă, această realitate poate să devină o problemă foarte spinoasă, deci mai bine să evităm certurile inutile pe acest subiect între cei din casă.
Tinerii părinți pot să spună că au nevoie de o cadă pentru băița copilașului lor, dar există cădițe foarte drăguțe care pot să fie amplasate chiar în zona dușului, iar atunci când nu sunt folosite se pot depozita pe balcon sau într-o debara. Așa stând lucrurile, faptul că în casă există un copil mic nu ar trebui să fie o justificare pentru menținerea unei căzi clasice incomode și care ocupă spațiu enorm într-o baie mică.
Pentru mai multe informații utile despre tipurile de cabine de duș din sticlă moderne intră pe site-ul xglas.eu.