Ridurile de expresie: cum se formeaza si cum pot fi prevenite?

Autor: Charmy
Ridurile de expresie: cum se formeaza si cum pot fi prevenite?, Charmy

Cu totii experimentam o multime de emotii in fiecare zi. Automat, fiecare dintre aceste emotii provoaca o expresie faciala diferita. Dupa sute de expresii faciale diferite pe zi, 365 de zile pe an, timp de cateva decenii, ridurile de expresie incep sa prinda rand pe rand contur.

Pentru a explica simplu, ridurile de expresie apar pentru ca facem in mod repetat aceleasi miscari si expresii faciale. Practic, sunt produse de miscarea muschilor aflati sub piele. Muschii faciali sunt diferiti de toti ceilalti muschi prin faptul ca sunt atasati direct de piele, facilitand astfel producerea expresilor faciale. Singura metoda de a preveni ridurile de expresie presupune sa evitam sa zambim sau sa ne incruntam, insa acest lucru este total imposibil. Exista insa anumite metode prin care aspectul acestora poate fi estompat, cum ar fi o crema antirid, sau un tratament cu toxina botulinica.

Care sunt cauzele ridurilor de expresie?

Expresii faciale repetate

In primul rand, ridurile de expresie apar in urma repetarii acelorasi expresii faciale de zeci sau chiar sute de mii de ori.

Imbatranire

Imbatranirea este cauza tuturor problemelor pielii. Pe masura ce inaintati in varsta, pielea incepe sa produca mai putin colagen si elastina. Din aceasta cauza, pielii ii este din ce in ce mai greu sa revina la forma initiala, lucru care provoaca aparitia pliurilor, cutelor si ridurilor.

Mostenirea genetica

Unele doamne au pielea neteda si superba chiar si la varsta de 60 de ani. Aceste doamne binecuvantate cu un bagaj genetic de invidiat sunt insa rar intalnite. Noi toti, ceilalti, trebuie sa facem tot posibilul sa estompam pe cat posibil aspectul ridurilor de expresie.

Stilul de viata

Totul, de la alimentatie pana la miscarea fizica, are un impact asupra sanatatii pielii. Cel mai probabil, persoanele care duc un stil de viata sanatos au si o piele neteda si stralucitoare. Pe de alta parte, cei care nu-si poarta prea mult de grija se confrunta mult mai devreme cu riduri de expresie. De exemplu, liniile de expresie apar mai repede in cazul persoanelor care:

  • dorm mai putin de sase ore pe noapte
  • consuma alcool prea des sau in exces
  • fumeaza
  • fac prea putine exercitii fizice
  • nu beau suficienta apa pe tot parcursul zilei
  • mananca alimente nedorite si prea putine legume

Toate aceste obiceiuri afecteaza sanatatea atat in ​​interior, cat si in exterior.

Sfaturi pentru a trata si preveni ridurile de expresie

Acum ca am aflat cele mai frecvente cauze ale liniilor de expresie, sa trecem la lucrurile importante: cum le putem trata si preveni.

Curatati-va usor tenul

Probabil stiti cat de important este sa va spalati pe fata de doua ori pe zi. Exista insa si alte secrete esentiale de ingrijire a pielii pe care s-ar putea sa nu le cunoasteti. Iata cateva sfaturi profesioniste:

  • Udati-va fata cu apa calda (nu fierbinte) si clatiti cu apa rece
  • Utilizati un produs de curatare delicat pentru fata, care sa nu fie prea dur cu pielea
  • Uscati-va intotdeauna fata cu un prosop moale

Folositi tot timpul produse de hidratare care ajuta pielea

Este recomandat sa aplicati crema hidratanta de cel putin doua ori pe zi: o data dimineata si apoi inca o data seara. Mai mult inseamna de multe ori mai bine!

Efectuati un control oftalmologic

Cu toate ca poate parea un sfat nepotrivit in aceasta situatie, specialistii recomanda sa efectuati un control oftalmologic, deoarece si acest lucru va poate ajuta sa tratati si sa preveniti ridurile de expresie. Explicatia este simpla! Persoanele care nu au o vedere la fel de buna ca odinioara se incrunta mai mult decat trebuie. Deoarece incruntarea este o expresie faciala care provoaca riduri in jurul ochilor si intre sprancene, un control oftalmologic este un pas important in lupta impotriva liniilor de expresie.

Apelati la masaje faciale

Masajele faciale scurte si usoare pot imbunatati circulatia sangelui catre celulele pielii, iar acest lucru ofera celulelor pielii mai multi nutrienti. Apasati usor tenul cu degetele si miscati-le in forma de cerc. Schimbati directia de sens dupa aproximativ un minut.

Protejazati-va pielea de daunele provocate de soare

Soarele afecteaza foarte serios celulele pielii, provocand o multime de probleme, de la arsuri solare si pete pigmentare pana la riduri si boli grave, cum ar fi melanomul. De aceea, este esential sa aplicati un strat de protectie solara pe fata in fiecare dimineata inainte de a iesi din casa.

Tine-ti fata nemiscata

O alta modalitate de a preveni ridurile de expresie presupune sa miscati cat mai putin muschii faciali. Bineinteles, nu puteti sa renuntati complet la expresiile faciale, insa puteti incerca sa nu faceti expresii faciale exagerate atunci cand nu este necesar.